12 aprilie 2011

ATENTIE MAMICI! Mancarea pentru bebelusi contine arsenic si alte substante toxice


Mancarea pentru bebelusi contine cantitati mici de arsenic si alte substante toxice, potrivit cercetatorilor de la Institutul Karolinskca din Stockholm.

Produsele unor firme renumite care sunt consumate de milioane de bebelusi au fost testate si s-a descoperit in componenta lor subtante toxice, scrie dailymail.co.uk. Reprezentantii firmelor Hipp, Nestle si Holle au fost atentionati si li s-a cerut sa faca eforturi pentru a elimina chimicalele din produsele consumate de bebelusi.

"Este alarmant ca aceasta mancare contine cantitati mari de elemente toxice precum arsenicul, cadmiul, plumbul si uraniul care se gasesc in materia prima. Aceste elemente trebuie sa fie reduse la cat mai putin posibil in produsele pentru copii. Concentratia mare de arsenic in produsele bazate pe orez ne ingrijoreaza cel mai mult", au declarat cercetatorii.

In urma cu doi ani, Agentia de Standardizare Britanica (FSA) avertiza ca orezul cu lapte ar trebui eliminat din meniul copiilor pentru ca e contaminat cu arsenic. Informarea oficiala a venit dupa ce doua tipuri de otravuri au fost gasite in orezul cu lapte, inclusiv cea mai daunatoare denumita arsenic anorganic.

Produsul HiPP "Mic Dejun cu Banana si Piersica" are 1,7 miligrame de arsenic, 0,13 de cadmiu si 0,33 de plumb. In fata acestor date, reprezentantii HiPP au anuntat ca arsenicul si cadmiul sunt sub nivelul de la care incep sa afecteze sanatatea.

Substante toxice au fost gasite si in produsele Nestle, insa reprezentantii companiei spun ca " Materia prima este selectata cu grija, pentru a ne asigura ca substantele absorbite de sol sunt cat mai putine posibile".

Sursa : Santate.rol.ro

2 septembrie 2010

Spitalul de pediatrie din Szeged

Deoarce cand am avut nevoie am gasit putine informatii pe net , si ma gandesc ca mai sunt si alti parinti din Romania care vor sa apeleze la medici din Ungaria , am sa pun datele de contact a Spitalului de copii din Szeged.

Universitatea de Stiinte din Szeged
Centrul Clinic Szeget Györgyi Albert
Clinica de Pediatrie
6720 Szeged,Korányi fasor 14-15
Telefon : (003662)545331,545332
Fax :(003662)545-329

in Ungureste :
Szgedi Tudomanyegytem
Szent Györgyi Albert Klinikai Központ
Gyermekgyogyaszati Klinika es Gyermek Egeszesegügyi Központ
6720 Szeged,Korányi fasor 14-15
Telefon : (003662)545331,545332
Fax :(003662)545-329

La acest spital gasiti toate specializarile , iar in fiecare dimineata se faca consultatii in ambulator. Medicii stiu engleza.
Deci daca doriti sa evitati intermediarii , car va iau banii degeaba (cum am patit si noi ) puteti sa mergeti cu incredere direct la spital.

Am sa revin si cu o postare despre o anumita d-na TOTH MARIA care intemediaza intalniri intre pacienti si medici. Este bine de evitat ca nu umbla decat dupa bani.

Daca aveti intrebari si doriti mai multe informatii , si/sau pot sa va ajut o fac cu mare drag.

http://www.klinikaikozpont.u-szeged.hu/de

15 mai 2010

Jos mainile de pe banii copiilor...



COMUNICAT DE PRESA



Mamele vor protesta, luni, la Ministerul Muncii, cu copiii si pampersii “din dotare”



Bucuresti, 13 mai



Mamele vor protesta, luni, in fata Ministerului Muncii, incepand cu ora 12, cu bebelusi in carucioare, pampersi si banderole negre in semn de doliu, solicitand pastrarea indemnizatiei pentru cresterea copilului la nivelul actual de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni.



Miercuri (12 mai), in jurul orei 16, a fost depusa la Primaria Generala a Capitalei o cerere de autorizare a protestului, urmand ca aceasta sa fie aprobata pana la sfarsitul saptamanii.



Parintii au adunat, pana joi dimineata, peste 21.000 de semnaturi intr-o petitie online prin care cer sa nu fie redusa indemnizatia, semnaturile urmand sa fie trimise autoritatatilor.



La protestul de luni se vor aduna cateva sute de mamici, tatici si alte persoane care sustin aceasta cauza, dar si actorii cei mai importanti, bebelusii, cei care vor avea de suferit din cauza indiferentei autoritatilor daca se va adopta reducerea indemnizatiilor.

Guvernantii si-au dovedit indiferenta de nenumarate ori, cel mai recent exemplu fiind legat de criza vaccinurilor anti-TBC pentru bebelusi, inexistente in spitalele romanesti de cateva luni.



In semn de doliu pentru “inmormantarea” pe care guvernantii ne-o pregatesc, mamicile vor purta banderole negre, insa vor avea de impartit si niste cadouri: pampersi pentru conducatorul tarii, ca “multumire” pentru declaratiile facute, si pentru Elena si Ioana Basescu, Elena Udrea si Andreea Vass, din spirit de solidaritate sociala.



Mamele solicita ferm Guvernului si presedintelui Romaniei, cel care a “sugerat” aceasta masura, sa mentina indemnizatia pentru cresterea copilului la 85%, intrucat sumele platite lunar ca indemnizatii nu reprezinta o povara pentru bugetul de stat, daca luam in considerare ultimele date disponibile, potrivit carora in luna martie primeau indemnizatie circa 193.000 de persoane, platile cumuland aproape 190 milioane de lei.



Aceasta suma este mult prea mica in comparatie cu achizitiile realizate in primele patru luni de institutiile si companiile de stat, care s-au ridicat la peste 100 de milioane de euro pentru masini, laptopuri si telefoane, comparativ cu catedrala din Voluntari, in care se investesc peste sapte milioane de euro, cu bani de la Guvern si bugetul local, sau alte achizitii la preturi fabuloase, umflate pentru a umple buzunarele “baietilor destepti”.



In loc sa reduca indemnizatiile pentru cresterea copilului, salariile si pensiile, Guvernul ar trebui sa taie din salariile cu cinci cifre ale parlamentarilor, surprinsi de atatea ori de presa desfasurand activitati “extracuriculare” in timpul sedintelor de plen, precum si sa efectueze o “curatenie generala” in institutiile si companiile de stat, acolo unde nepotismul si clientela politica sunt la mare rang, unde persoanele “inserate” ocupa pozitii-cheie, cu venituri fabuloase.



Indemnizatia acordata pentru cresterea copilului nu reprezinta un ajutor social din partea statului, nici o pomana, asa cum presedintele Basescu a lasat sa se inteleaga in cadrul intalnirii de luni cu parlamentarii, ci este un drept al mamelor castigat in urma anilor de munca si cotizarii la bugetul de stat si la asigurarile sociale.



Exista in Romania femei care au un nivel de educatie ridicat, care au luptat ani la rand sa-si consolideze o cariera si sa aiba un venit satisfacator, pentru care au contribuit lunar cu sume substantiale la buget, iar atunci cand decid ca este timpul sa aiba un copil, statul roman isi bate joc de ele!



Diverse personaje ale scenei publice au vehiculat in media in ultimele zile ideea potrivit careia “in trecut” oamenii isi puteau creste copiii si cu scutece de finet si fara “atatea indemnizatii”. Vrem sa le reamintim acestora ca in acele vremuri “de trista amintire” statul reusea sa le acopere parintilor nevoile de baza: o casa, un loc de munca sigur si asistenta medicala gratuita pentru copii.

In prezent, cresterea unui copil presupune mult mai multe aspecte de ordin financiar decat in trecut. Astazi platim, printre altele, vaccinurile, pe care statul nu le acorda gratuit decat la nivel declarativ, si rate la banci sau chirii pentru o locuinta.

Este inadmisibil sa acceptam reducerea cuantumului de 85%, pentru ca nu “cersim” pampersi pentru copii, ci dorim sa fim respectate atat ca mame, cat si ca platitoare de taxe la bugetul tarii si sa avem posibilitatea sa fim alaturi de copiii nostri in cea mai importanta perioada de formare, primii lor ani de viata, cei mai importanti in formarea lor ca oameni pentru a le transmite valorile noastre si a ii transforma in cetateni respectabili. Ei sunt viitorul, ei ne vor conduce mai tarziu.



Stabilirea indemnizatiei la 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni si masurile adoptate pentru incurajarea familiei au condus la cresterea natalitatii in ultimii doi ani. In februarie 2010, numarul nou-nascutilor a fost cu 243 mai mare fata de aceeasi luna a anului trecut, cand s-au nascut 16.175 de copii. Romania se afla la coada clasamentului in Uniunea Europeana in ceea ce priveste rata natalitatii.



Pe fondul crizei economice, multe societati au fost desfiintate si, prin urmare, multe dintre mame nu mai au locul de munca asigurat. Pe de alta parte, mamele se vor vedea obligate sa revina la serviciu dupa incheierea concediului de maternitate, in maximum patru luni de la nastere. Vor fi nevoite sa renunte la alaptarea copilului, sa-si priveze bebelusii de prezenta si afectiunea materna pe cea mai mare durata a zilei, riscand sa pericliteze dezvoltarea sanatoasa a acestora, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic si emotional.



In acest context, bebelusii, parintii si sustinatorii acestora vor protesta luni pentru a-si pastra dreptul la un venit decent si la o crestere sanatoasa a copiilor.



Initiativa apartine mamicilor si viitoarelor mamici de pe forumurile miresici.ro si desprecopii.com. La acest demers s-au alaturat pana in prezent numeroase persoane de pe alte forumuri, site-uri si grupuri de socializare, astfel ca la protest vor participa peste 300 de persoane, din datele pe care le avem pana in acest moment.

“Lista” ramane in continuare deschisa pentru cei care doresc sa ni se alature, fie mamici, tatici, bunici sau persoane care ne sustin cauza.





TOTUL PANA LA COPIII NOSTRI !





Persoane de contact:



Cristina Zamfir - 0744.148.226; cristinanicolescu@gmail.com

Raluca Ghinea - 0724.207.632; raluca.ghinea@gmail.com

Alina Stanciu – 0766.660.883; alistanciu@gmail.com