Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii

Am fost invatati de societatea in care traim ca suntem buni, demn de lauda, demni de iubire si meritam doar daca ne purtam frumos, papam tot la masa, aratam impecabil, zambim exemplar si ne ascundem cu maiestrie adevaratele sentimente, pana ajungem sa nu mai avem habar ce simtim de fapt.

Un copil este considerat bun si cuminte daca tace cand i se spune sa taca, daca mananca cand i se spune sa manance, si mai ales tot din farfuria pe care i-au umplut-o parintii, daca doarme cand e trimis la culcare, daca da sarumana tuturor babelor de la bloc si daca e fericit cand vine matusa de la Urlati si il ciupeste zdravan de obraz, dupa care ii lasa un sarut plin de saliva pe fata, de drag, nu de alta. Copilul e obraznic daca protesteaza, daca topaie, daca tipa, daca nu sta locului la masa, daca plange, daca nu zice cuvintele magice, daca nu ii e foame, daca nu ii e somn, daca se trezeste prea devreme, daca doarme prea mult, daca nu vrea sa o pupe pe matusa de la Urlati bagata toata in aerul lui de respirat, daca plange cand pleaca mami la servici, daca se murdareste, daca varsa laptele, daca vorbeste mai stricat decat Gigel de la etajul 3, daca nu ia 10 pe linie la scoala, pe scurt, daca face altceva decat considera parintii si societatea ca trebuie sa fie si sa dea un copil catre parinti si societate.

Sunt atatea de povestit despre asteptarile pe care le avem de la copiii nostri, si cum asteptarile astea fac o povara grea pe umerii copiilor, care ar face orice sa ne multumeasca si sa ne simta iubirea. Orice, pana la a se nega pe ei insisi, pana la a se pierde pe ei insisi, devenind conformi cu sablonul in care ii obligam, de cele mai multe ori inconstient, sa se incadreze.

Si "sablonul" asta incepe cu niste greseli de parenting, pe care le facem toti, fara sa ne dam seama, plecate din intelegerea gresita a copiilor nostri. Am gasit pe minunatul site www.naturalchild.org un articol intitulat Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii, l-am tradus si l-am postat mai jos.

1. Le cerem copiilor sa faca lucruri pentru care inca nu sunt pregatiti.
Ii cerem unui bebelus sa faca liniste. Ii cerem unui copil de 2 ani sa stea locului. Ii cerem unuia de 4 ani sa isi faca curat in camera. In fiecare din situatiile astea, nu suntem realisti. Ne pregatim singuri pentru dezamagire si ne pregatim copiii pentru ratari repetate in incercarea lor de a ne face pe plac. Cu toate astea, multi parinti le cer micilor lor copii sa faca lucruri care sunt greu de facut chiar si pentru un copil mai mare. Pe scurt, le cerem copiilor nostri sa inceteze sa se mai poarte conform varstei pe care o au.


2. Ne infuriem cand copilul nu reuseste sa ne indeplineasca noua nevoile.
Un copil poate face doar ceea ce poate face. Daca copilul nu poate face ceva din ceea ce ii cerem, este nedrept si nerealist sa ne asteptam sau sa cerem mai mult, si furia nu face decat sa inrautateasca lucrurile. Un copil de 2 ani se poate purta numai ca un copil de 2 ani, unul de 5 nu poate fi ca unul de 10 si unul de 10 nu se poate purta ca un adult. Nu ajuta la nimic sa ne asteptam la mai mult si nici nu e conform cu realitatea. Exista limite la ceea ce copilul poate face, si daca noi nu acceptam acele limite, tot ce rezulta e doar frustrare, de ambele parti.


3. Nu avem incredere in motivele copilului.

Daca copilul nu face ce ii spunem, presupunem imediat ca este neascultator sau obraznic, in loc sa privim mai atent situatia, din punctul de vedere ale copilului, asa incat sa putem intelege cu adevarat ce se petrece. In realitate, un copil “neascultator” sau “obraznic” poate fi de fapt bolnav, obosit, flamand, poate il doare ceva, poate raspunde la o rana emotionala sau fizica sau poate se lupta cu o cauza ascunsa, gen alergia la un tip de mancare. Cu toate astea, parem ca ignoram toate posibilitatile astea si alegem sa gandim cel mai rau posibil despre “personalitatea” copilului nostru.


4. Nu le dam voie copiilor sa fie copii
.
Cumva uitam cum era cand am fost noi insine copii, si ne asteptam de la copil sa se poarte ca un adult, in loc sa se poarte conform varstei sale. Un copil sanatos ESTE neastamparat, zvapaiat, galagios, expresiv emotional si este capabil sa se concentreze putin timp asupra unui singur lucru. Toate aceste “probleme” nu sunt deloc probleme, ci sunt calitatile unui copil perfect normal. Mai degraba, societatea in care traim si asteptarile societatii asupra unui comportament perfect sunt anormale.


5. Intelegem pe dos. 
Ne asteptam, si pretindem, ca un copil sa raspunda el nevoilor noastre – sa fie liniste, sa dormim fara intreruperi, sa ne fie ascultate dorintele – si asa mai departe. In loc sa acceptam faptul ca rolul de parinte inseamna ca NOI trebuie sa raspundem nevoilor copilului, ii cerem copilului se le indeplineasca el pe ale noastre. Putem ajunge atat de focusati asupra propriilor noastre nevoi neimplinite si frustrari, incat uitam de copilu nostru, de faptul ca e doar un copil si ca are propriile sale nevoi.


6. Acuzam si criticam atunci cand copilul face o greseala
.
Copiii au prea putina experienta in viata, si e inevitabil sa faca “greseli”. Greselile sunt o parte naturala a invatarii, la orice varsta. In loc sa ne intelegem si sa ne ajutam copilul, noi il certam, de parca ar trebui sa inteleaga si sa faca totul perfect de la prima incercare. A gresi e omeneste. A gresi ca si copil e omeneste si inevital. Cu toate astea, reactionam la fiecare greseala, incalcare a unei reguli sau “obraznicie” cu surpriza si dezamagire. Copilul va face greseli – si intelegem asta – deci hai sa nu ne mai purtam ca si cum copilului ar trebui sa ii iasa totul perfect de fiecare data, tot timpul.


7. Uitam cat de adanc critica si cearta ranesc un copil.
Multi parinti inteleg ca a pedepsi fizic un copil este un lucru rau si care raneste. Cu toate astea, multi uitam cat de dureroase sunt cuvintele manioase, insultele, invinuirile, certurile, acuzele pentru un copil care va intelege ca este numai si numai vina lui.


8. Uitam cat de vindecatoare este iubirea.

Cadem in cercul vicios al certatului copilului pentru ca e obraznic, in loc sa ne oprim si sa ii oferim iubire, incurajare, incredere in sine si siguranta, prin imbratisari si cuvinte blande si pline de iubire.


9. Uitam ca propriul nostru comportament este cea mai puternica lectie pe care i-o putem arata copilului.
Cu adevarat, “nu ceea ce zicem, ci ceea ce facem” este ceea ce copilul pune la suflet. Un parinte care isi loveste copilul pentru ca copilul a lovit, spunandu-i in acelasi timp ca a lovi e gresit, il invata de fapt ca a lovi e corect, cel putin pentru cei care au puterea. Parintele care raspunde oricarei probleme cu solutii de pace este cel care isi invata copilul sa fie un adult pasnic. Asa numitele probleme sunt cele mai bune oportunitati pentru a preda adevaratele valori, pentru ca cel mai bine copii I invata din situatii reale din viata de zi cu zi.


10. Vedem doar comportamentul, nu iubirea si bunele intentii din copil.

Cand comportamentul copilului ne dezamageste, ar trebui, mai mult decat orice, sa vedem in copil tot ce e mai bun. Ar trebui sa credem intotdeauna ca, copilul are cele mai bune intentii si ca se poarta cat de bine poate, avand in vedere toate circumstantele (evidente sau necunoscute noua), impreuna cu nivelul lui de experienta in viata. Daca credem intotdeauna tot ce e mai bun despre copilul nostru, el va fi liber sa FACA tot ce e mai bine. Daca oferim doar iubire, iubirea este tot ceea ce vom primi.


Sursa : Wow, Mamica!

"Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi" - de Augusto Cury

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.De cite ori v-au zis copiii vostri "multumesc"?

Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.
· Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”
· Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

· Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.
· Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.
· Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI

1 A distruge speranţa şi visele

2 A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
3. A exprima autoritatea cu agresivitate
4. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A corecta în public
Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Totul despre lauzie